Suita programelor software Gerbertechnology acoperă complet lanțul procesului de proiectare pornind de la conceperea tiparelor, gradarea în cazul particular al confecțiilor textile, până la realizarea partiala sau complet automată a încadrărilor. Suita de programe include și programe pentru proiectarea și vizualizarea 3D a îmbrăcămintei, automatizarea producției de tip Made-To-Measure și multe altele.
AccuMark® este de câteva decenii poate cel mai avansat program de proiectare a tiparelor și încadrărilor în industria bunurilor din materiale flexibile. Ajuns la versiunea a 11-a, AccuMark este cea ce se poate numi referință și model pentru orice competitor care are pretenția să lanseze un astfel de program.
Gândit să satisfacă cât mai bine nevoile și specificul activității fiecărui client, AccuMark este disponibil în două pachete, unul destinat proiectării avansate, numit Professional Edition (PE), iar altul destinat celor care nu au nevoie de funcții avansate prelucrând în principal tipare sau modele ale partenerilor în industria ușoară sau având tipare în forme geometrice relativ simple, cum este cazul industriei auto sau tapițeriei, numit Advanced Edition (AE).
În același spirit în care clientul plătește exact pentru ce are nevoie, fiecare pachet dintre cele enumerate este modular, incluzând fie doar modulul de creare și editare tipare, inclusiv gradare (PDS), fie pe cel de pregătire și realizare a încadrărilor (GMS), fie pe ambele într-un pachet complet (PDS+GMS).
Economisește timp
Cu AccuMark 11 se automatizează procesul de fabricație de la început până la sfârșit, indiferent de volumul producției și există posibilitatea importării fișierelor din bazele de date proprii în formatul standard CSV sau XML.
Economisește bani
AccuMark 11 permite estimarea precisă a costurilor de producție și permite integrarea cu liniile de șpănuire și croire în vederea urmăririi finalizării comenzilor de lansare în producție.
Reduce erorile
Cu AccuMark 11 se pot valida tiparele folosind instrumentele specifice înaintea producției, se pot defini și defini puncte de măsurare și se poate manipula desenul țesăturii în vederea potrivirilor.
Îmbunătățește colaborarea
AccuMark 11 permite partajarea cu ușurință a tiparelor, specificațiilor sau altor instrucțiuni cu colegii sau partenerii. Tabelele de măsuri pot fi exportate și către alte sisteme non-AccuMark ca fișiere TXT, CSV, sau XLS.
AccuMark 3D este un pachet software de simulare vizuală în spațiu tridimensional a modului în care un model de confecție „îmbracă” un manechin virtual în baza tiparelor plane 2D proiectate anterior.
Generează mostre virtuale
Modul tradițional de creare a mostrelor este consumator de timp și presupune mult efort manual de potrivire și re-potrivire. AccuMark 11 3D este o soluție integrată care permite departamentului de proiectare să creeze mai multe modele într-un timp mai scurt.
Accelerează timpul de lansare a noilor modele
AccuMark 11 3D reduce timpul de punere pe piață a unor noi modele, precum și costurile aferente oferind simulări virtuale ale noilor comportărilor pieseleor de îmbrăcăminte.
Crește eficiența producției
AccuMark 11 3D crește eficiența departamentului de design integrând ultima tehnologie de modelare 3D într-un sistem de proiectare a tiparelor foarte răspândit și cunoscut.
Colaborare fără frontiere
AccuMark 11 3D permite ca modelele 3D cât mai realiste să fie partajate între mai multe echipe, indiferent de platformele folosite sau de amplasarea geografică, ridicând colaborarea cu încă o treaptă.
Soluția 3D folosită de Gerbertechnology utilizează o tehnologie sofisticată de simulare și animație tridimensională numită Blender. Această tehnologie este utilizată pe scară largă în producția filmelor, inclusiv celor de animație, a jocurilor video, dar și în simulare virtuală în alte industrii. Blender oferă mai multe capabilități de modelare funcție de textura materialului, iluminare sau alte variante de simulare, bazându-se pe cea mai răspândită aplicație de grafică 3D de tip Open Source din lume.
Programul ideal pentru realizarea automată a încadrărilor trebuie să îndeplinească următoarele criterii: eficiență maximă în utilizarea materialului, interfață ușoară care să nu necesite decât câteva minute pentru învățare, posibilitatea funcționării non-stop încât să acopere inclusiv vârfuri de producție și să elimine cât mai mult din costurile cu manopera. Toate aceste criterii sunt îndeplinite de programul AccuNest.
Calculează costurile mult mai rapid
AccuNest este mult mai rapid și mai eficient decât plasarea manuală, economisind timp și bani. Generează automat și rapid încadrări, dar și calculație de cost foarte precisă.
Maximizează controlul de calitate
AccuNest respectă toate constrângerile de material aplicate pieselor cum ar fi sensul de rotație, gradul de înclinare sau constrângeri de șpănuire încât să asigure calitatea necesară și să reducă pierderile din cauza erorilor umane din sala de croit.
Maximizează productivitatea
Cu AccuNest se pot face încadrări automate 24 de ore pe zi, fără intervenție umană atât pentru a face față vârfurilor de producție, dar și a reduce costurile de manoperă.
AccuNest este disponibil în două variante, corespunzător tipului de procesor al calculatorului pe care va rula:
AccuNest Professional Edition (PE) destinată rulării pe calculatoare având procesoare cu un singur nucleu și care analizează mai mulți algoritmi de plasare din care alege varianta optimă fără intervenția operatorului.
AccuNest Multi-Core (MC) care asigură obținerea celei mai bune așezări prin rularea în paralel și simultan a mai multor strategii de plasare utilizând arhitectura procesoarelor de ultimă generație tip multi-nucleu (multi-core MC). Cu acest pachet se poate obține o utilizare mai bună cu până la 2% față de varianta cu un singur nucleu.
Programul AccuMark® Made-to-Measure (MTM) ajută croitorii și producătorii de confecții pe comandă adaptate la măsurile clientului să obțină produsele corespunzătoare în timp record. Este singura soluție software care oferă automatizarea completă pornind de la generarea tiparelor conforme măsurilor individuale ale corpului, pe baza unor reguli de bază predefinite, până la obținerea comenzii de lansare în producție.
Scurtează timpul de livrare al confecțiilor pe comandă
AccuMark Made-to-Measure modifică tiparele de bază conform măsurătorilor corporale obținute prin scannere corporale 3D sau prin măsurarea tradițională cu metrul de croitorie.
Simplifică procesul de fabricație
Made-to-Measure importă directa datele din surse diverse, de la servere până la pagini web și generează și exportă datele de croire.
Crește productivitatea
Made-to-Measure se integrează cu programul de realizarea automată a încadrărilor, Gerber’s AccuNest™, generând automat planul optimizat de croire și maximizând astfel atât productivitatea, dar și reducând consumul de material.
Pachetul de programe CutWorks reprezintă soluția completă pentru proiectarea, plasarea și pregătirea datelor în vederea croirii pieselor din materiale flexibile.
Prin intermediul CutWorks se pot importa și exporta date dintre cele mai răspândite formate, se pot preprocesa datele de tăiere sau se poate optimiza traseul și ordinea de tăiere în vederea creșterii productivității prin reducerea timpului de producție. Este un pachet modular prin care clientul își poate achiziționa strict modulele de care are nevoie. Este disponibil atât ca licență instalată pe calculatorul cutter-ului cât și instalabil pe stații de lucru separate pe care să se poată în paralel proiecta sau pregăti datele de tăiere.
Îmbunătățește calitate pieselor croite
Adaptează datele primite de la sistemul CAD specificului sistemului și tehnologiei de croire în scopul ceșterii calității. Înlătură automat vârfurile sau punctele neutile. Controleazâ atât sensul croirii cât și punctul de început pentru a preveni deplasarea materialului pe timpul tăierii.
Reduce timpii de croire
Prin intermediul CutWorks și a modului ToolPath se poate controla ordinea tăierii atât a componentelor din interiorul unei piese, cât și a pieselor în încadrarea completă.. Reduce timpul de croire optimizând traiectoria pe care se deplasează capul de tăiere.
Plasare rapidă
CutWorks oferă mai multe posibilități de plasare, de la plasarea manuală până la cea automată, folosind module integrate în vederea reducerii consumurilor materiale și a timpului.
Compatibilitate cu alte echipamente de croire
CutWorks generează fișiere de tăiere compatibile atât cu sistemele de croire Gerber, dar și cu alte sisteme existente pe piață.
ComposiNest este programul de realizare automată a încadrărilor în domeniul materialelor compozite sau altor aplicații industriale ale materialelor flexibile. Beneficiind de motoare de optimizare avansate, ComposiNest a fost optimizat și i-au fost selectate acele strategii care dau randament maxim pentru piesele care au forme conforme aplicațiilor din aceste domenii și ține cont cont de cerințele și constrângerile specifice. Rezultatul este reducerea consumurilor materiale, a timpului și costurilor de manoperă. Se integrează cu programul de proiectare CutWorks.
Maximizează gradul de utilizare a materialului
ComposiNest poate crește gradul de utilizare a materialului și cu până la 4% folosind cei mai performanți algoritmi de plasare.
Reduce costurile de manoperă.
ComposiNest dă posibilitatea obținerii automate de încadrări, timp de 24 de ore pe zi, fără intervenție umană, acoperind vârfurile de producție fără să genereze costuri suplimentare.
Flexibil
ComposiNest importă și exportă datele în formate standard în proiecatrea asistatată, inclusiv răspânditele formate de fișiere tip DXF, NC și IGES.
